Olt. Liviu Voiculescu: Programul ,, Sprijin pentru România”, finanțat și în 2023

***Olt. Liviu Voiculescu: Programul ,, Sprijin pentru România”, finanțat și în 2023***

Potrivit senatorului liberal, Liviu Voiculescu, Guvernul va continua și în acest an programele de sprijinire a categoriilor vulnerabile.

Acesta mai spune că a fost deja aprobată schema de ajutorare pentru plata facturilor la energie, prin care beneficiarii vor primi în lunile februarie și septembrie câte 700 lei.

Așadar, Programul “Sprijin pentru România” a primit finanțare pentru 2023, iar beneficiarii vor continua să primească, la două luni, câte 250 lei pentru achiziția de alimente și mâncare caldă.

,,Elevii din medii defavorizate vor primi un ajutor de 500 lei pentru achiziția de rechizite și îmbrăcăminte, pe parcursul anului școlar 2022-2023.

Ar putea fi o imagine cu text

Anul 2023 aduce și câteva programe noi, precum cel prin care mamele cu nou-născuți, provenite din medii dezavantajate, vor primi tichet social de 2.000 lei.

Printr-un alt program nou, se vor finanța cursuri de reconversie profesională și vor fi subvenționate locurile de muncă destinate tinerilor șomeri din mediul rural.” a mai precizat parlamentarul oltean, Liviu Voiculescu într-o postare pe pagina sa de socializare.

Georgiana Leulescu

Lasă un comentariu