Olt. Accidente de circulație în care a fost implicat și un polițist

scornicesti 2Pe raza localității Jitaru,  ce aparține orașului Scornicești,  s-a produs un accident rutier, al cărui vinovat este un șofer din Tg. Jiu.

Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism din direcția Pitești către Slatina, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroșat un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 55 de ani, din municipiul București.

În urma evenimentului, o persoană a fost transportata la spital, fără a rămâne internată.scornicesti 1 Fiind testați cu aparatul alcooltest, a reieșit faptul că cei doi conducători auto nu se aflau sub influența alcoolului.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot ieri, pe Drumul Național 65, un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism din direcția Pitești către Slatina, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism și cu o platforma, care se aflau în afara părții carosabile. Platforma era staționată în vederea ridicării acelui autoturism, implicat anterior într-o tamponare.

jitaruÎn urma evenimentului, trei persoane au fost accidentate, printre care și un polițist, care era prezent în locul respectiv în vederea stabilirii împrejurărilor producerii unui alt eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Semnalul ORA

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s