***File de istorie. Papură Vodă cel care a băgat spaima în imperiul austriac!***
De multe ori se spune când ceva este de neînțeles sau de neconceput ,, Asta e Țara lui Papură Vodă!”, însă puțini știu care este adevărata poveste și că acest ,, Paupră Vodă”, chiar a existat!
Oltenia este recunoscută având cei mai mulți haidci, care furau de la bogați și dădeau la săraci. De fapt, acești haiduci încercau să readucă bunurile furate sau luate cu japca de slubașii imperiului habsburgic, sub formă de taxe și impozite.
Și cum oltenii nu mai suportau să râmână fără bănuții pe care îi strângeau cu greu, produsele agricole sau vitele lor luate drept ,,danie” către cotropitorii austroungari, s-au constiutit în cete de haiduci care atacau convoaiele austriece. De reținut este faptul că acești cotropitori austrieci își delegaseră anumiți boieri, pe care istoria i-a uitat, care să strângă de la țăranii olteni, destul de încercați de vitregiile sorții, aroape tot avutul lor.
Istoricii vorbesc despre o pagină din istoria Olteniei, prin secolul XVII care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime, mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată.
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Țara lui Paupră Vodă de la Drăgășani
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strânge taxe sau de a-şi impune administraţia.
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul Puțureanu de lângă fântâna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe.
Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru încălcarea conduitei militare. Câteva ore mai târziu, însă, probabil instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerând să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie linșați de populație.
Picătura care a făcut ca austriecii să plece hăituiți din Oltenia
După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.
În fruntea acestor „trupe de commando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atât de scump pe austrieci. Realizând că au luat „ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei câțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au jefuit și incendiat mai multe case boierești ale acestora.
A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare.
Timp de 35 ani Țara lui Papură Vodă nu a mai plătit taxe austriecilor!
În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
După puseul de violențe care a durat câteva luni, societatea caioveană și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pământului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a rămas expresia „Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpân, unde legile nu mai există. După alte câteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din nou drumul codrului.
Timp de 35 de ani (1735-1770), „Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza cetăților de la Dunăre, de teama atacurilor și jafurilor haiducilor.
Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut, diferedele rezolvându-se „la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând legile pământului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici și ateliere.
,, Țara lui Papură Vodă” un paradox istoric
În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica „Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului) din Craiova. Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blând, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital modern al Craiovei (până atunci existau doar bolnițe la unele mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi denumită Colegiul Național Carol I din Craiova. Ca vechime, este a doua școală românească de grad mediu, după liceul „Sfântu Sava” din București (1818)…
Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma „Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic.
Pagini de istorie care, ca și cele despre republica Bănățeană, sau despre posesiunile domnitorilor moldoveni în Ardeal sau de dincolo de Nistru, lipsesc, fără nicio justificare, din informarea istorică a elevilor din România.
Nota redacției. Oltenii sub administrație / ocupație austriacă este un capitol fascinant din istoria noastră! Din păcate prea puțin cunoscut! Din acest capitol trebuiau să se inspire zeci de romane, de filme, de epopei!…
De fapt toate imperiile care au încercat să subjuge această parte a României – Oltenia, au găsit aici oameni dârzi, determinați să apere glia strămoșească și
Mai putem recupera, în primul rând prin școală. Manualul de istorie va trebui completat cu informații precum cele de mai sus, pentru a se înțelege ce soi de români suntem noi, oltenii!
DR. Ing. Grigore Aurel Sebeș
SEMNALUL ORA-S 