Vâlcea. Constantin Cârstina, primarul care poate da lecții de administrație performantă!

primaria orlesti
Primaria Orlesti

Vâlcea. Constantin Cârstina, primarul care poate da lecții de administrație performantă!

Formată din satele Aurești, Orlești (reședința), Procopoaia, Scaioși și Silea, comuna Orlești datează încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

În timpul primarului Constantin Cârstina, localitatea s-a dezvoltat fulminant. Edilul a reușit, printr-o muncă susținută alături de aparatul administrativ al primăriei și consilierii locali,  să creeze o infrastructură demnă de invidiat și de cele mai importante localități vâlcene, a reabilitat sediul primăriei, școlile, dispensarul comunal, dar și străzile localității.  Și pentru că au fost create condiții optime, dezvoltatorii nu au întârziat să apară, astfel că au fost create locuri de muncă, iar tinerii își întemeiază familii și rămân în sat având acces la toate constantin Cîrstinaserviciile pe care administrația locală le oferă.

Primarul Constantin Cârstina a precizat că școalile din localitatea sa pregătesc elevii foarte bine și se mândrește că sunt printre premianții liceelor de elită din Rm Vâlcea  sau Drăgășani

Administrația locală a primit de curând de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, suma de 1,7 milioane de euro pentru o investiție de anvergură, respectiv alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare în  satele Scăioși, Aurești.

Cu aproape un an în urmă, adică în luna martie a anului trecut, primarul Constantin Cârstina, a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene un proiect privind finanțarea de modernizării şi extinderii sediului primăriei.

Totodată, primarul  Constantin Cârstina împreună cu consilierii locali și aparatul administrativ să modernizeze prin betonare a drumurilor de exploaţie agricolă Scaioşi-Lunca, Cireşului-Aureşti cu pod peste pârâul Nisipoasa; Saraolu – Crisasca – Crucile Slavului şi Sureşti – Lac.

Un proiect ambițios al edilului din Orlești este acela de a înființa un centru multifuncţional, în care să funcționeze un cămin de bătrâni, în curtea Parohiei Orleştii de Sus, unde a funcționat o şcoală generală cu clasele I-IV.

complex agrement orlestiO altă idee a primarului Constantin Cârstina este să construiască un spaţiu de recreere pentru consătenii săi, astfel că la inițiativa sa un investitor va amenaja un complex de agrement, în imediata vecinătatea a Bulevardului Viilor, lângă stadion,  un complex care va include o piscină, spaţii de alimentaţie publică, locuri de joacă pentru copii, dar și multe altele, în așa fel încât localitatea să fie un pol de atracție nu numai pentru orleșteni dar și pentru cei din jurul localității.

„ Suntem într-un trend ascendent cu toate proiectele pe care  le-am stabilit în Consiliul Local. Ne dorim să dezvoltăm turismul piscicol, dezvoltarea fermierilor pentru creșterea animalelor, dar și a producătorilor de  servicii, a investițiilor în domeniul prelucrării produselor agricole sau animaliere.   

cîrstina investitii

Problema se pune dacă Guvernul ne va introduce cheltuielile cu  ajutoare sociale, persoane cu handicap, îngrijitorii acestora sau multe altele! Dacă nu suntem împiedicați, prin cine știe ce metode de actuala guvernare să ne ducem toate proiectele la bun sfârșit,  atunci localitatea Orlești va fi la nivelul localităților europene cu tot ce este necesar pentru un trai absolut normal! Ne situăm printre localitățile fără șomaj  și ne dorim ca toți locuitorii să aibă tot ce își propun pentru înființarea sau dezvoltarea unor afaceri!”  ne-a transmis primarul din Orlești, Constantin Cârstina.

 Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s